Cere o oferta personalizata aici

Despre Bobby Voicu

Lucreaza in online din 1997 si i se spune Bobby datorita surioarei lui, care la doi ani nu putea pronunta Bogdan. Munca lui se desfasoara in fata calculatorului, fie scriind pe blogul sau, sau dezvoltand comunitati si jocuri MMARG. Chiar si pasiunea sa, masinile, este exploatata prin intermediul unui blog. Este principalul realizator al unei emisiuni despre Internet la RadioLynx.

Facebook Delicious Twitter
Workoholic

Pe drumuri fara incarcator

Bobby Voicu este pe drumuri in zilele urmatoare.

Calatoreste catre Frankfurt impreuna cu un amic si nu prea opreste decat ca sa alimenteze. In conditiile acestea, slabe sanse sa poata alimenta si laptopul mai ales pentru ca, probabil, nu si-a luat adaptor. Cu toate acestea Blogviver Master l-a insarcinat sa foloseasca laptopul Timeline Travelmate pe toata durata a timpului petrecut in masina pentru a povesti cateva intamplari interesante de la fiecare oprire. Nu are voie sa alimenteze laptopul la opriri si trebuie sa il tina aprins pana cand nu va mai avea baterie. Cate povesti reuseste sa scrie?



Catre Frankfurt, ziua 2

Bobby Voicu

Postul de azi e scris pe bucati, ca parte dintr-un task pentru Acer (sa scriu toata ziua, de unde apuc, fara sa inchid laptop-ul, sa vad cat ma tine). Adica am scris la fiecare oprire cate ceva, inclusiv am tras concluzii cand am ajuns la Munchen.

Primele lucruri interesante in Ungaria: o Fanta in sticla albastra (care e cam dulce, deci cam naspa la gust: Fanta World; varu zice ca e ca Fanta Shokata de la noi) si la un stand de inghetata Magnum scria "Licensed to Chill" :D. Anyway, eu scriu acum pe scaunul din dreapta, in timp ce varul conduce fericit pe autostrazile ungare, pentru ca eu mai aveam putin si adormeam cu capul in barbie si sigla de la Mercedes tatuata pe fundul vreunui TIR.

Intr-un final, ne-am oprit la iesirea din Ungaria la Paprika Csarda, sa manacam o masa copioasa (la recomandarea lui Andrei Crivat, bineinteles). Asteptam acum sa intram in Austria sa vedem si noi muntii pe zi, pentru ca am traversat-o de doua ori pana acum si de fiecare data noaptea.

NU am idee de ce, dar mi-e un somn de mor. Adica, am idee de ce mi-e somn, nu am idee de ce anul trecut, mult mai obosit, in principiu (veneam din Ankara, fusesem pana la ai mei si inapoi cu o noapte inainte de a plec din Bucuresti, am condus non-stop pana la Geneva), nu ma simteam asa de terminat ca acum. Acum simt ca mi se inchid ochii, pur si simplu, pe autostrada, indiferent de cat energizant as baga in mine.

Eh. Am ajuns in Austria, am vazut de la distanta Abatia din Melk (arata superb de pe autostrada, am decis sa ne oprim sa o vedem la intoarcere) si am hotarat sa facem un mic ocol, inainte de a ajunge la Munchen, pentru a vedea un lac glaciar (Konigsee), la sugestia lui Alex.

Acum suntem intr-o parcare, opriti sa ne mai revenim putin. Mai scriu la urmatoarea oprire (ah, si am gasit redbull la juma de kil si Gatorade la 1 litru...).

Intr-un final am ajuns pe Rossfeldhohenring, un fel de Transfagarasan mai naspa. Vorbesc serios. Desi imaginile sunt ametitoare (pentru ca sunt Alpii peste umar), soseaua in sine este mult mai putin pitoreasca decat a noastra. Da, e cu mult-mult mai buna, dar poate exact asta ii da farmecul. Trecand peste cum e soseaua, noi am platit 6,5 Euro ca sa urcam. De ce nu se pune taxa si pe Transfagarasan, oare? Eu as plati 20RON ca sa pot traversa. Si am scapa si de toate turmele de grataragii care au inceput sa invadeze muntele in fiecare weekend de vara. In plus, ar putea sa repare si ei drumul.

Am ajuns si la Konigsee. Am vazut rate. Si nu putem ajunge la ghetar. Deci plecam spre Munchen.

Azi am vazut doua lucruri distractive:

  1. La un moment dat, pe autostrada erau vreo 10km de drum in lucru. Si de la 9km, incepand, au aparut pe marginea drumului niste smileys :)) Eu nu am prins decat ultimii 3: 3,4,5. Primii doi erau unul trist si unul cu gura in zig-zag (adica suparat). Pe ele scrie "inca x km".
  2. Pentru ca GPS-ul masinii a luat-o razna (MIO-ul are dor de casa si nu mai functioneaza cum trebuie - inca nu stim daca din vina noastra sau a lui), am ajuns la un moment dat sa traversam din Austria in Germania pe varful unui munte. La o bariera. Unde nu puteam trece cu masina, dar saream dintr-o tara in alta intr-un picior. Imaginile vorbesc de la sine: una, alta, inca una cu "autostrada" pe care am urcat.

Pana acum e foarte misto. Daca nu as fi atat de obosit ar fi si mai bine. Asa ca ma duc la somn. Maine mergem la muzeul BMW, la BMW Welt, dupa care luam in teste pentru vreo saptamana un BMW 125i Coupe. Si poate ajungem si la gradina zoologica.

Sursa

Bobby
Doru